Un mix de ganduri de toate culorile imi fac noptile albe din ce in ce mai des. Nerabdare dar si frici, bucurie impletita cu disconfortul fizic in continua crestere, implinire dar si intrebari mii, fara raspuns. O continua neliniste pornita din dorinta de a pregati cat mai bine si complet toate cele necesare venirii tale pe lume, un invartit zilnic haotic prin casa in incercarea de a pune totul la punct, o obsesiva incercare de a ma informa cat de cat privind ingrijirea ta in primele luni de viata. Toate-toate se impletesc cu incercarea de a mai si munci coerent, de a mai ajunge si la medici pentru o monitorizare corecta a ta, de a ajunge la o clara concluzie legat de cine, cum, cand, daca ne-ar putea ajuta sa ne descurcam dupa nasterea ta - de pilda cu a sta cu tine cat eu as munci.
Si uite asa, cu ganduri mii si o vrie de cautari de retete perfecte, te astept cu mare drag si ma bucur in fiecare zi de agitatia ta din ce in ce mai mare, acolo - in burtica. Ma amuz mereu de faptul ca ai din ce in ce mai putin loc dar si de cat de elefantel devin, cu o surprinzatoare viteza. Sper ca nasterea ta sa soseasca cand e planificata si sa nu ma surprinzi fiind mai grabita, in vreo cine stie care noapte.
Oricum va fi, ne vom descurca cat de bine vom putea. Esti deja, cu mult inainte de a aparea pe lume, centrul universului meu. Sa fii sanatoasa si... cuminte! 😊
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu