sâmbătă, 25 septembrie 2021

2 ani 2 luni 25 zile

Inca o vineri care se sfarseste cu muci 😆. Of! Statistic, cred ca pana acum te-ai imbolnavit in zile de vineri cel putin 50% dintre dati. Uite asa! 

Asa ca astazi, sambata, am ramas acasa. Am gatit impreuna, ne-am suflat nasurile (caci eu inca mai sunt captusita din runda trecuta) si ne-am jucat. 

Inainte de sonul de pranz, dupa ce m-ai lovit (fara sa vrei) peste mana, mi-ai luat mana si ai pupat-o (ca sa-mi treaca). Esti un inger! Iar eu sunt fantastic de norocoasa!

joi, 23 septembrie 2021

2 ani 2 luni 23 zile

Vai, cat de repede cresti! Recunosc ca o particica din mine nu vrea sa piarda minunatia acestei perioade, haiosenia si ingenuitatea ta. 💓

Mergem frumos de la gradi catre casa, pe jos. Stam de vorba, adunam frunze, cautam catei si pisici prin curti. Ajungem acasa dupa ce urcam si coboram de fix 5 ori pe o rampa a unui bloc, ne descaltam, punem frumos la cuier pantofiorii apoi mergem sa ne spalam pe manute. daca gasesti capacul ridicat la wc, il cobori "a ioc" (la loc). Imi povestesti apoi la masa ta cum ai desenat tu cu Buni o "foicica" (floricica) si o casa. Dansezi cand ai fustita si vrei, mai nou, sa mergi in rochite la gradi. Esti bucuroasa tare si spui "am ochita" (am rochita) pe cel mai mandru ton posibil. Te plangi cand ceva nu e bine si ceri ajutor. "Adzuta-ma, mami" e fascinant de auzit. 👶 Iar noaptea la culcare tot repeti "mami-mami" poate vrand sa recuperezi lipsa mea pe parcursul zilei. Si cateeee si mai cate! Esti un omuletz frumos si dulce. Nu "vau" sa cresti mare prea repede! 😎😍

Mai devreme ai inteles exact intrebarea "cu cine te-ai jucat astazi la gradi?" si ai raspuns cu multe nume ale copiilor: Ami, Bibi, Miss, Rares... Intelegi si multe explicatii pe care ti le dau. Pui frumos la usa pantofiorii, mergi la spalat manutele, 

Apoi ai gatit pentru Uietz si Chit-chit, i-ai strigat la masa 😀 spunand "gata papaaaaa" si inca ceva asemanator probabil cu "haideti la masa". Ai impartit cu Uietz si Chit gofrele proaspat facute de mami si i-ai sters cu servetelul la gurite.

Ai cautat la un moment dat "guita mica" (lingurita mica) si pentru ca nu o gaseai ai spus "Of-of! nu gatesc guita mica" (nu gasesc lingurita mica). 😂 Sa cad jos cand te-am auzit cu "of-of!" Vai cat de rapid cresti si prinzi tooot!

duminică, 19 septembrie 2021

2 ani 2 luni 19 zile

Mi-am inceput ziua cu o mangaiere pe obraz din partea ta. Ce poate fi mai faaaain?! Woau! Am deschis ochii astfel si primul lucru vazut pe ziua de azi a fost zambetul tau!

Aproape ca mai uit ca te afli de cateva saptamani bune in perioada "nu"si "nu vau"(nu vreau)...  😅

2 ani 2 luni 18 zile

Astazi ai primit cadou o bucatarie utilata. De jucarie, desigur. Ah, cat mi-a placut reactia ta. Ai gatit, mi-ai dat de mancare mie, lui "uietul" (ursuletul) si lui chit-chit, ai facut drumuri repetate intre aragaz si borcanasul cu sare, pe care preferai sa-l tii in partea cealalata a camerei, ai baut din canutele tale cele noi (chiar si in realitate - ai baut lapte), ai spalat vasele, te-ai spalat si tu pe maini, ai incercat butoanele. Nu stiu cat va dura pana te plictisesti dar azi ai fost super-incantata. A, da, si ai vorbit la telefonul din dotarea bucatariei. Nu am idee de ce au pus asemenea obiet in pachet, dar stiu ei ce stiu, pesemne.

vineri, 17 septembrie 2021

2 ani 2 luni 17 zile

Cand vin sa te iau dupaamiaza de la gradi, alergi mereu spre mine, bucuroasa tare, strigand mami-mamiii-mami. Imi luminezi instantaneu gandurile si trairile, oricat de gri ar putea fi pe parcursul zilei. 

Astazi am mai stat o clipa in fata gradinitei si cand ceilalti copii te-au imitat strigand si ei "mami" catre mine, tu le-ai spus tare si raspicat "e mami mea!" 💝😅

Mai devreme ai observat ca am o vanataie pe picior si mi-ai spus cald, pe cel mai dulce ton, mangaind locul, "o teaca"(o sa treaca) 😍. Vaaai, cand am inteles ce spui, am ramas masca.

Apoi ai plimbat olita de cel putin 15 ori intre dormitor si baie, ai stat de mai multe ori pe olita spunand ca "vine caca", pentru ca in cele din urma sa faci tot in chilotei. 👶 Nu am habar cum se obisnuiesc copiii sa treaca la olita/wc... 

Asta seara a fost una dintre acelea cu adormit greu, foarte-foarte greu. Pareai semnificativ obosita asa ca ne-am asezat in pat in jur de 19:30. Ai adormit abia la 21:50 si asta doar pentru ca un ton mai rastit te-a facut sa plangi si sa te opresti din joaca far'de sfarsit. Of! Nici aici nu am habar cum sa fac sa-ti fie bine!

Apropo de "of", ai inceput sa il preiei si tu. Nu-ti imaginezi cat de haioasa esti spunand cate-o data, apasat, "of"!

La auzul mieunatului pisicii ai intrebat mai zilele trecute: "tze e pitica, vei papa?" iar unui bebe care plangea pe strada i-ai spus: "nu pange bebe, nu pange!"

Cand intrebi "tze e mami?"pe cel mai bland si impaciuitor ton posibil, ma calmez aproape in orice situatie. 💓 E fantastic cum imi simti tonul sau nelinistea in anumite momente.



marți, 14 septembrie 2021

2 ani 2 luni 14 zile

Din nou esti bolnavioara si nu mergi la gradi. Ocazie de a petrece mai mult timp impreuna. Pacat ca mai trebuie sa si lucez si asta face cate-o data sa fie greu tare pentru amandoua... De data asta esti racita, fara febra. Poate scapam de antibiotic. Pare o varianta de viroza mai usoara decat de obicei. Viroza pe care am luat-o amandoua, desigur...

3 propozitii am auzit astazi pentru prima data: "nu vobec cu tine", "lasa-maa!"si "tai cuminte, asa" 😅. 

Cu doua zile in urma, intinsesem mana sa te mangai si drept raspuns ai intins si tu manuta si ai zis "vino mami, aici, apoape", tragandu-ma langa tine. Sa cad jos de uimire si fericire, nu alta! 💖

Cate-o data imi intinzi din mancarea ta si imi dai dumicati direct in gura, asa cum vezi ca primesti tu, probabil. Sau intrebi "vei?"si "mai vei?"

Spui clar "ata e tot tosu" sau "aide mami, vino!" Imiti animalute fain tare! Te urci pe scaun, intainzi mainile inspre tavan si spui "eu tunt male". Cand nu poti face ceva spui "nu pooot, eu tunt mica."

Te bucuri cand ai "ochita"si arati spre radio sa pun muzica si sa dansezi. Cu rochita iti place mai mult sa dansezi. 😀

De duminica incoace toate tinutele tale contin si margele. Unele roz pe care le-ai luat de la Buni. De fapt, de pe o papusa a lui Buni. Nu ai vrut sa pleci fara margele si in oricare dimineata le pui la gat si apoi te si culci cu ele. Le scot dupa ce adormi doar pentru ca se incolacesc aiurea pe gatul tau si sunt si incomode cand te intorci pe ele.

Aproape de cate ori stranut, spui "apciu, mami, sanatate, mami!" iar daca stranuti tu, spui "sanatate Mala!

Alergi dupa mine si apoi spui "am pins" (te-am prins). 

Esti o haiosenie maaaare, mare de tot!

Luni (ieri) nu ai adormit la pranz si nici eu nu am avut rabdaea de a sta cu orele langa tine, sa adormi. Cand e Buni la noi, adormitul merge mult mai greu pentru ca faci drumuri intre camera mea (noastra) si a lui Buni. (Buni e la noi pentru ca esti bolnavioara). Asa ca dupaamiaza, nedormita fiind, ai fost ca un mic monstrulet, chinuit. Ai tipat ingrozitor la orice si ai adormit in cele din urma plangand, pe la 7 seara. Of!

Sunt clipe cand habar nu am ce/cum sa fac sa fie bine. Inca nu te pot obisnui sa mergi la olita ori sa adormi fara sa dureze cate 2 ore. Deja spui "nu vau" si refuzi diverse. Momentul meselor e chinuitor tare adesea. Oare te invat ce/ cum trebuie? Oare ma descurc rezonabil in a te educa? Trecand peste toate fricile si intrebarile mele, esti senzationala! Sunt fantastic de norocoasa ca te am si ca esti! Cand zambesti, lumea toata e la picioarele noastre si simt ca suntem cea mai tare echipa posibila!

joi, 2 septembrie 2021

2 ani 2 luni 2 zile

Cine esti si ce ai facut cu bebelusha mea? 💝

Astazi, pentru prima data, nu m-am atins de castronelul cu mancare - ai mancat tu, singura-singurica, tot.😎 La masuta ta, in scurt timp. Woau! 

Inseamna ca daca gasesc retetele potrivite gustului tau, nu vom mai sta cate-o ora jumatate sa mananci. Ori te-am prins infometata, ori nu stiu...😆, dar ciorbita mea cu afumatura si budinca cu branza si paste, au avut maaaare succes. In 20 minute ai terminat masa. O singura "obiectie"ai avut, aparent: "canita"(carnita) din ciorba ai dat-o deoparte. Desi am tocat marunc afumatura, sperand sa treaca nevazuta printre legume, nu mi-a iesit. Ai vazut-o si trimis-o la plimbare 😁.

Ramane sa gasesc solutie sa mananci si carne. Nu prea reusesc sa te conving sa mananci carne de niciun fel... nici macar pestele pe care il mancai rezonabil.

In seara asta am recunoscut linia melodica a unui nou cantecel pe care l-ai invatat: "Multi ani traiasca!"Cel mai probabil l-ai tot auzit la gradi si cum chiar astazi a fost sarbatorita o zi de nastere acolo, ai venit acasa cu cantecelul proaspat in minte. Aaah, cat de haios canti. Te-am inregistrat! 😀 Sper sa nu pierd si sa si tin minte unde pun toate aceste super-super-amintiri pe care le adun. 

4 ani 2 luni 13 zile

Mda, nu am mai apucat sa-ti vorbesc aici de ceva vreme... Asta nu inseamna ca nu vorbim vrute si nevrute una cu alta, zi de zi, fata in fata...