Prima zi din restul vietii

Ieri parca a fost prima zi, in ultimele doua luni, cu ceva energie si mai mult optimism. Ieri chiar am reusit sa radem impreuna si, desi oboseala nu e neaparat mai putina, parca pentru prima data am reusit sa am deschiderea de a face cate ceva si pentru mine. E vorba de cheful pe care l-am recapatat pentru a intra cat de cat pe un fagas normal, pe noua noastra traiectorie comuna.

Zilele trecute ai mancat foarte putin si ai plans mult. Ai dormit un numar foarte mic de ore asa ca m-am infiintat din nou la medic, cu frica si disperare. Suntem inca in investigatii sa vedem ce se intampla. Insa, de ieri, ca un facut, ai reinceput sa mananci, desi inca nu am terminat cu analizele. Poate totusi sunt eu prea disperata si nu ai nimic. Poate cele cateva zile rele pe care le-ai traversat or fi avut o explicatie simplista... 'om vedea! Cert este ca nu am crezut ca pot fi asa fericita doar pentru ca mananci. Of! Realizez cate tone de zile/perioade pe care n-o sa stiu sa mi le explic, vor mai urma... Va trebui sa invat sa nu mai intru in panica!

Ieri m-am bucurat parca mai mult decat alte dati de pumnisorii tai stransi tare-tare cand ti-e foame, de zambetele tale cand nu-ti mai e, de mutritele de tot felul pe care le faci cand faci treaba mare sau cand tragi un vant, de cum maresti ochii atenta la orice zgomot sau de cum adormi cate-o data, in tot felul de pozitii. Esti tare dulce si usor-usor ai inceput si tu sa iei in greutate. Esti mult mai mica decat alti copii dar eu sper ca e doar din greselile mele de alimentatie din prima luna si nu din vreun motiv medical. Acum ne pregtim de baita si de masa, din nou. Sper sa continue sa mearga toate mai bine!

Ziua mea

Astazi este prima mea zi de nastere cu tine alaturi. Din nefericire eu sunt cea care nu reuseste sa se ridice la nivelul a ceea ce meriti, insa sper sa ma ierti. Esti un ingeras frumos si zambaret. Starea mea insa, pe fond de epuizare fizica, nu e chiar cea mai potrivita dezvoltarii tale. Ma simt vinovata si frustrata ca nu le pot face perfect pe toate dar deh, va trebui sa ma obisnuiesc cu ideea si sa mergem inainte!
Pe Buni am zapacit-o de-a binelea si sper ca si ea sa ma ierte. Ne ajuta cum nici nu-ti inchipui, iar eu o fac sa se simta inutila si nedorita doar pentru ca ceea ce face nu este FIX cum as face eu. Ca si cand eu as fi vreo perfecta... !
Din grija pentru tine, nu prea reusesc sa adorm nici cand tu esti linistita. Am devenit irascibila si ingrozitor de nesuferita si cred ca si pe tine tot eu te agit. Azi chiar ai fost agitata rau si ai dormit putin. Iarta-ma! Candva o sa ne uitam in urma si o sa radem de stresul urias pe care acum il resimt. Nu vreau decat sa-ti fie maxim de bine si ma simt rau pentru tonele de greseli pe care le-am facut deja oricum. De la alimentatie pana la modul in care te obisnuim sa dormi, program, plimbari etc. Toate le-am facut aiurea, inertial si fara sa am habar cum e corect. Iti multumesc insa ca ma ajuti enorm fiind tu perfecta! Plangi atat cat ai nevoi (pe care nu mereu stiu sa le satisfac) si faptul ca existi ma implineste. Trebuie numai sa ma redresez eu mental si sa ma pot odihni suficient pentru a ne bucura amandoua de viata.
Astazi a fost ultima zi cand ai mai primit o farama de lapte matern (caci doar o farama mai reuseam sa mulg, cu durere si efort). Iarta-ma si pentru asta!